De ce nu-mi plac mie copii mici??

2009-02-11T06:46:00.000-08:00

La o asemenea întrebare aşa răspuns. Pentru că ţipă, iar atunci când ţipă obţin ce vor, pentru că părerea fetelor despre ei: ohhh cât de dragutzi sunt! Şi pentru că ei pot face asta şi eu nu!

De unde provine titulu blogului!

2009-02-09T07:19:00.000-08:00

“Caricatitza” … Hmm.. de unde să încep. Păi se făcea că aveam vreo 7 sau 8 ani, pwa mea… era vremea când încă mai mergea în houm-taunu meu, adik Buzău, cinematograful. Era un loc mirific, pe care nici în filmele horror nu întâlneshti asemenea imagini spectaculoase: scaune rupte, nu shtiu dacă mergeau toate becurile din sală, când intrai te întâmpina un miros proaspat de aer închis şi umed şi unde mai pui că din 5 în 5 minute mai venea şi câte un shoarece să te intrebe dacă ai vreo tzigară, spectaculos… să mă bată mama. Dar destul cu descrierea că nu vreau să fac reclamă cinematografului. Aşa şi, într-o zi vreau să mă duc să vad un film intitulat “Caracatiţa” aka “La Piovra”, o prostie de film, mie nu mi-a placut … pwa mea, oricum nici nu prea am fost atent să-l înteleg pentru că pe un rând în fatza mea, şi da avea şi rânduri… ca orice cinematograf care se respectă, se afla o familie cu un copil, daca îi potzi spune aşa… orăcăil, care plângea de te lua durerea de cap, draq. Am avut câteva idei mai putzin ortodoxe cum sâ-l opresc din plâns, dar nu le-am pus în practică, deoarece lângă el era o gorilă d-aia flopăitoare, un dulap de om (tac’su). Şi într-un sfârshit, după jumate de ora de chin şi rugăciuni (să-i cadă o parte din tavan în cap, să-l curenteze vre-un cablu ceva, să se înece cu mirosul feeric, d-astea) a început şi filmu… nush ce draq i-a zis mă’sa că s-a oprit! Băi cois, nu trec nici 5 minute din film că începe orăcăil să întrebe: “da, unde-i caricatitza?”, “care-i caricatitza”, “şi moare??” , eu în spatele lui gândeam: “nush dacă moare “caricatitza”, dar tu sigur mori !”. Experientza soooper traumatizantă, dar se pare ca mi-a ramas tiparită în minte. Eu sper să nu vă enerveze şi pe voi “ povestioarele” mele, dar sper să vă rămână în cap blogu…. Viva Caricatitza!!!